Eşti atât de departe acum; mamele noastre stau la poveşti despre bac şi despre cum era pe vremea lor…Stii, ele şi-ar da toate bijuteriile pentru o noapte şmecheră, dar eu mi-aş da ficatul şi o parte din inimă ca să înţelegi tu cum mă simt când te văd.
Uite-mă, din nou, în cea mai scurtă versiune; îmi fac loc în tine ca într-un capitol frumos din jurnalul fericirii. Mai avem atâtea de făcut, dar strânge-mă în braţe şi priveşte-mă lung -sunt ... la fel ca cea mai galbenă frunză de toamnă. Am cele mai nesănătoase obiceiuri, dar totuşi nu am reuşit să înţeleg niciodată de ce vorbim despre clipa de faţă când ea oricum nu va mai exista defapt şi drumul până la cel mai îndepărtat oraş al mâinii tale nu a primit încă un nume.
Caut un cuvânt. Haide, aruncă în mine cu toate cuvintele pe care le ştii despre ochii care, atunci când clipesc, parca spun "du-mă departe", despre mâinile care nu obosesc niciodată, despre inima care saltă mereu în partea dreaptă atunci când mă apropii prea tare, hai, învaţă-mă te rog cum se zice te iubesc şi caută-mi un alt nume în care să locuiesc fără să tresar la fiecare X.
A doua zi e-ntotdeauna naşpa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu