miercuri, 22 iunie 2011
The language of the breeze
Why do people feel embarrassed about how they feel about other people? Why is it embarrassing to tell another person that you think they’re attractive, or that you really like having them around, or that you love them? I don’t understand at all and it’s actually pretty frustrating that somehow it became embarrassing to feel. It’s like I always have to hide how much I really care about my friends so that they don’t think I’m too attached or I can’t tell that person how pretty they look today because they’d think that was weird. You can’t tell anyone how you feel without feeling doubtful about how they will receive you. Rejection causes people to hide their feelings until they’re forgotten. My advice to everyone is not to hide and to just let people know what and how you feel about them. The funny thing is that I’m not even going to follow my own advice.
duminică, 19 iunie 2011
Amintiri şi sentimente expirate
Era primăvară, dar era frig. Era 3 dimineaţa şi coboram din taxi, puţin speriată şi nervoasă. Telefonul îţi era descărcat şi bătea vântul. Parcul era gol şi era întuneric. Nu era nimeni. A, ba da. Erau taxiurile, veşnicele taxiuri galbene cu geamuri murdare şi tarif de noapte. Tarif de noapte..! Scumpul tarif de noapte.. !
Te-am văzut, dar nu mă vedeai. Mă uitam în jos, nu vroiam să mă vezi. Şi mă apropiam de tine. Era frig. Şi tu te uitai în gol. Sunt la maxim 10 metrii de tine, te privesc, mă priveşti. Timpul se opreşte. Nu mult. Câteva secunde şi nu ştiu cum, eram la tine în braţe. Pentru prima dată. Aveai părul mare şi încurcat. Şi blugi largi. Şi hanoracul ăla larg care de 2 ani sau mai mult, stă pe acelaşi raft de pe care nu vreau să îl mut. Ne aşezăm pe bancă şi ne sărutăm. Ne-am sărutat până la 7 dimineaţa, mai ţi minte? Ne opream doar ca să ne zâmbim unul altuia, şi lumea părea moartă. Lumea dormea, iar noi eram în parc şi ne era foame şi somn şi frig. Dar nu conta. Era Aprilie şi era primăvară.
Era Octombrie. Stăteam toată ziua în pat şi îmi comandam pizza acasă, chiar dacă pizzeria era la 5 metrii de mine. Tu îmi luai comanda, tu mi-o aduceai. Mereu, aceeaşi Quatro Staggioni cu acelaşi ketchup dulce, îţi aminteşti?
Sună la uşă. "comanda dumneavoastră este gata şi... parampam!". Îţi dau banii şi îţi zâmbesc. Îmi zâmbeşti şi închid uşa. Mă duc în cameră, desfac cutia de pizza si.. un bileţel. Numărul tău.
Peste o săptămână îţi dau primul mesaj.
Peste două săptămâni ne uităm la "P.S. I love you" şi mâncăm popcorn.
Era Octombrie şi era toamnă.
Era Decembrie. Era Crăciun, mai exact şi eram în Cuba. Beam ciocolată caldă. Vibrează telefonul. El. Peste 30 de minute intră. Mă vede, îl văd.
" E vreo Veronica la masa asta?"
Dăă, evident. Eşti bou? Fie. Îţi dau ciocolata caldă pe care ţi-am cumpărat-o eu. Ne jucăm jocul ăla tâmpit cu foarfeca ce taie foaia şi piatra care bate foarfeca. Plecăm din Cuba. E întuneric şi ninge. E Crăciun. Ne plimbăm şi ne aşezăm pe banca aia. Stăm mult timp şi îmi zici că am ochii frumoşi.
Peste o lună stăm în parc şi mi-e frig. Te iau in braţe, mă iei în braţe.. vreo.. 3 ore? E frig. Mă duc acasă. Era ianuarie şi era iarnă.
Era Februarie. Te ştiam din vedere, veneai pe la clasa de lângă mine în pauze şi aveai un zâmbet frumos. De ziua mea îmi zici la mulţi ani. Îţi promit că îţi dau două bomboane. Te văd în fiecare pauză, dar până la urmă nu îţi dau niciuna. Mi-e ruşine. Dacă nu şti cum mă cheamă?
Era 16 martie şi mi-ai spus că melcii sunt de treabă. De-atunci, mereu când văd un melc mă gândesc la tine.
26 martie, aceeaşi bancă. Mă iei în braţe şi îmi şopteşti cu viteza luminii, parcă, un simplu "te iubesc" , iar eu îţi răspund timid.. "şi eu".
Peste 9 luni stăm pe plaja goală şi ne uităm la mare. Mă iei în braţe şi mă întrebi dacă mergem în cameră să ne culcăm. Te strâng de mână şi îţi zic să mai stăm puţin. Marea era albastră, iar noi îngheţam de frig.
Era Decembrie, era iarnă şi eram la mare. Pentru noi, era vară.
E iunie şi sunt fericită. (parţial)
Te-am văzut, dar nu mă vedeai. Mă uitam în jos, nu vroiam să mă vezi. Şi mă apropiam de tine. Era frig. Şi tu te uitai în gol. Sunt la maxim 10 metrii de tine, te privesc, mă priveşti. Timpul se opreşte. Nu mult. Câteva secunde şi nu ştiu cum, eram la tine în braţe. Pentru prima dată. Aveai părul mare şi încurcat. Şi blugi largi. Şi hanoracul ăla larg care de 2 ani sau mai mult, stă pe acelaşi raft de pe care nu vreau să îl mut. Ne aşezăm pe bancă şi ne sărutăm. Ne-am sărutat până la 7 dimineaţa, mai ţi minte? Ne opream doar ca să ne zâmbim unul altuia, şi lumea părea moartă. Lumea dormea, iar noi eram în parc şi ne era foame şi somn şi frig. Dar nu conta. Era Aprilie şi era primăvară.
Era Octombrie. Stăteam toată ziua în pat şi îmi comandam pizza acasă, chiar dacă pizzeria era la 5 metrii de mine. Tu îmi luai comanda, tu mi-o aduceai. Mereu, aceeaşi Quatro Staggioni cu acelaşi ketchup dulce, îţi aminteşti?
Sună la uşă. "comanda dumneavoastră este gata şi... parampam!". Îţi dau banii şi îţi zâmbesc. Îmi zâmbeşti şi închid uşa. Mă duc în cameră, desfac cutia de pizza si.. un bileţel. Numărul tău.
Peste o săptămână îţi dau primul mesaj.
Peste două săptămâni ne uităm la "P.S. I love you" şi mâncăm popcorn.
Era Octombrie şi era toamnă.
Era Decembrie. Era Crăciun, mai exact şi eram în Cuba. Beam ciocolată caldă. Vibrează telefonul. El. Peste 30 de minute intră. Mă vede, îl văd.
" E vreo Veronica la masa asta?"
Dăă, evident. Eşti bou? Fie. Îţi dau ciocolata caldă pe care ţi-am cumpărat-o eu. Ne jucăm jocul ăla tâmpit cu foarfeca ce taie foaia şi piatra care bate foarfeca. Plecăm din Cuba. E întuneric şi ninge. E Crăciun. Ne plimbăm şi ne aşezăm pe banca aia. Stăm mult timp şi îmi zici că am ochii frumoşi.
Peste o lună stăm în parc şi mi-e frig. Te iau in braţe, mă iei în braţe.. vreo.. 3 ore? E frig. Mă duc acasă. Era ianuarie şi era iarnă.
Era Februarie. Te ştiam din vedere, veneai pe la clasa de lângă mine în pauze şi aveai un zâmbet frumos. De ziua mea îmi zici la mulţi ani. Îţi promit că îţi dau două bomboane. Te văd în fiecare pauză, dar până la urmă nu îţi dau niciuna. Mi-e ruşine. Dacă nu şti cum mă cheamă?
Era 16 martie şi mi-ai spus că melcii sunt de treabă. De-atunci, mereu când văd un melc mă gândesc la tine.
26 martie, aceeaşi bancă. Mă iei în braţe şi îmi şopteşti cu viteza luminii, parcă, un simplu "te iubesc" , iar eu îţi răspund timid.. "şi eu".
Peste 9 luni stăm pe plaja goală şi ne uităm la mare. Mă iei în braţe şi mă întrebi dacă mergem în cameră să ne culcăm. Te strâng de mână şi îţi zic să mai stăm puţin. Marea era albastră, iar noi îngheţam de frig.
Era Decembrie, era iarnă şi eram la mare. Pentru noi, era vară.
E iunie şi sunt fericită. (parţial)
duminică, 12 iunie 2011
Du-mă la Vama Veche
O să mergem la mare şi o să fim fericiţi.. nu-i aşa?
Ştiu eu că aşa e. Aşa e mereu când mergi la mare. O să ne urcăm în trenul cel mai ieftin, care pleacă din aceeaşi gară de Nord, jegoasă, plină de oameni şi de cerşetori şi de terase şi de geamuri. O să fim în acelaşi tren care duce la mare. O să ascultăm aceleaşi melodii vechi şi pline de amintiri şi o să avem aceleaşi emoţii.
O să alerg şi o să ajung acolo. O să îmi intre nisip în teneşi, o să îmi ud blugii şi o să uit de tine. O să uit că am fost, cândva, acolo cu tine, purtând acelaşi tricou larg şi rupt, de la tine. O să uit de tine din nou. Uit de tine pe fiecare zi. De două ori pe zi, chiar.
O să fie dimineaţă şi o să facem poze la răsărit. O să stăm de vorbă cu oamenii bătrâni şi o să ne povestească cum era pe vremea lor. O să cântăm la aceeaşi chitară veche, sub acelaşi cer, langă acelaşi foc.
O să ne aducem aminte de toate persoanele pe care le-am sărutat, pe care le-am rănit şi pe care le-am părăsit. O să ne dăm seama că suntem nişte nenorociţi şi nu merităm nimic.
O să intrăm în apă şi o să râdem iar.
Şi o să mergem la aceeaşi terasă din Vama Veche, la aceeaşi masă, cu aceeaşi prieteni, şi o să visăm din nou la fluturaşi, la braţe încrucişate şi la buze reci şi sărate.
Hai să ..
Ştiu eu că aşa e. Aşa e mereu când mergi la mare. O să ne urcăm în trenul cel mai ieftin, care pleacă din aceeaşi gară de Nord, jegoasă, plină de oameni şi de cerşetori şi de terase şi de geamuri. O să fim în acelaşi tren care duce la mare. O să ascultăm aceleaşi melodii vechi şi pline de amintiri şi o să avem aceleaşi emoţii.
O să alerg şi o să ajung acolo. O să îmi intre nisip în teneşi, o să îmi ud blugii şi o să uit de tine. O să uit că am fost, cândva, acolo cu tine, purtând acelaşi tricou larg şi rupt, de la tine. O să uit de tine din nou. Uit de tine pe fiecare zi. De două ori pe zi, chiar.
O să fie dimineaţă şi o să facem poze la răsărit. O să stăm de vorbă cu oamenii bătrâni şi o să ne povestească cum era pe vremea lor. O să cântăm la aceeaşi chitară veche, sub acelaşi cer, langă acelaşi foc.
O să ne aducem aminte de toate persoanele pe care le-am sărutat, pe care le-am rănit şi pe care le-am părăsit. O să ne dăm seama că suntem nişte nenorociţi şi nu merităm nimic.
O să intrăm în apă şi o să râdem iar.
Şi o să mergem la aceeaşi terasă din Vama Veche, la aceeaşi masă, cu aceeaşi prieteni, şi o să visăm din nou la fluturaşi, la braţe încrucişate şi la buze reci şi sărate.
Hai să ..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)