Du-mă la Vama Veche

O să mergem la mare şi o să fim fericiţi.. nu-i aşa?

Ştiu eu că aşa e. Aşa e mereu când mergi la mare. O să ne urcăm în trenul cel mai ieftin, care pleacă din aceeaşi gară de Nord, jegoasă, plină de oameni şi de cerşetori şi de terase şi de geamuri. O să fim în acelaşi tren care duce la mare. O să ascultăm aceleaşi melodii vechi şi pline de amintiri şi o să avem aceleaşi emoţii.

O să alerg şi o să ajung acolo. O să îmi intre nisip în teneşi, o să îmi ud blugii şi o să uit de tine. O să uit că am fost, cândva, acolo cu tine, purtând acelaşi tricou larg şi rupt, de la tine. O să uit de tine din nou. Uit de tine pe fiecare zi. De două ori pe zi, chiar.

O să fie dimineaţă şi o să facem poze la răsărit. O să stăm de vorbă cu oamenii bătrâni şi o să ne povestească cum era pe vremea lor. O să cântăm la aceeaşi chitară veche, sub acelaşi cer, langă acelaşi foc.
O să ne aducem aminte de toate persoanele pe care le-am sărutat, pe care le-am rănit şi pe care le-am părăsit. O să ne dăm seama că suntem nişte nenorociţi şi nu merităm nimic.
O să intrăm în apă şi o să râdem iar.

Şi o să mergem la aceeaşi terasă din Vama Veche, la aceeaşi masă, cu aceeaşi prieteni, şi o să visăm din nou la fluturaşi, la braţe încrucişate şi la buze reci şi sărate.

Hai să ..