duminică, 19 iunie 2011

Amintiri şi sentimente expirate

Era primăvară, dar era frig. Era 3 dimineaţa şi coboram din taxi, puţin speriată şi nervoasă. Telefonul îţi era descărcat şi bătea vântul. Parcul era gol şi era întuneric. Nu era nimeni. A, ba da. Erau taxiurile, veşnicele taxiuri galbene cu geamuri murdare şi tarif de noapte. Tarif de noapte..! Scumpul tarif de noapte.. !
Te-am văzut, dar nu mă vedeai. Mă uitam în jos, nu vroiam să mă vezi. Şi mă apropiam de tine. Era frig. Şi tu te uitai în gol. Sunt la maxim 10 metrii de tine, te privesc, mă priveşti. Timpul se opreşte. Nu mult. Câteva secunde şi nu ştiu cum, eram la tine în braţe. Pentru prima dată. Aveai părul mare şi încurcat. Şi blugi largi. Şi hanoracul ăla larg care de 2 ani sau mai mult, stă pe acelaşi raft de pe care nu vreau să îl mut. Ne aşezăm pe bancă şi ne sărutăm. Ne-am sărutat până la 7 dimineaţa, mai ţi minte? Ne opream doar ca să ne zâmbim unul altuia, şi lumea părea moartă. Lumea dormea, iar noi eram în parc şi ne era foame şi somn şi frig. Dar nu conta. Era Aprilie şi era primăvară.

Era Octombrie. Stăteam toată ziua în pat şi îmi comandam pizza acasă, chiar dacă pizzeria era la 5 metrii de mine. Tu îmi luai comanda, tu mi-o aduceai. Mereu, aceeaşi Quatro Staggioni cu acelaşi ketchup dulce, îţi aminteşti?
Sună la uşă. "comanda dumneavoastră este gata şi... parampam!". Îţi dau banii şi îţi zâmbesc. Îmi zâmbeşti şi închid uşa. Mă duc în cameră, desfac cutia de pizza si.. un bileţel. Numărul tău.
Peste o săptămână îţi dau primul mesaj.
Peste două săptămâni ne uităm la "P.S. I love you" şi mâncăm popcorn.
Era Octombrie şi era toamnă.

Era Decembrie. Era Crăciun, mai exact şi eram în Cuba. Beam ciocolată caldă. Vibrează telefonul. El. Peste 30 de minute intră. Mă vede, îl văd.
" E vreo Veronica la masa asta?"
Dăă, evident. Eşti bou? Fie. Îţi dau ciocolata caldă pe care ţi-am cumpărat-o eu. Ne jucăm jocul ăla tâmpit cu foarfeca ce taie foaia şi piatra care bate foarfeca. Plecăm din Cuba. E întuneric şi ninge. E Crăciun. Ne plimbăm şi ne aşezăm pe banca aia. Stăm mult timp şi îmi zici că am ochii frumoşi.
Peste o lună stăm în parc şi mi-e frig. Te iau in braţe, mă iei în braţe.. vreo.. 3 ore? E frig. Mă duc acasă. Era ianuarie şi era iarnă.

Era Februarie. Te ştiam din vedere, veneai pe la clasa de lângă mine în pauze şi aveai un zâmbet frumos. De ziua mea îmi zici la mulţi ani. Îţi promit că îţi dau două bomboane. Te văd în fiecare pauză, dar până la urmă nu îţi dau niciuna. Mi-e ruşine. Dacă nu şti cum mă cheamă?
Era 16 martie şi mi-ai spus că melcii sunt de treabă. De-atunci, mereu când văd un melc mă gândesc la tine.
26 martie, aceeaşi bancă. Mă iei în braţe şi îmi şopteşti cu viteza luminii, parcă, un simplu "te iubesc" , iar eu îţi răspund timid.. "şi eu".
Peste 9 luni stăm pe plaja goală şi ne uităm la mare. Mă iei în braţe şi mă întrebi dacă mergem în cameră să ne culcăm. Te strâng de mână şi îţi zic să mai stăm puţin. Marea era albastră, iar noi îngheţam de frig.
Era Decembrie, era iarnă şi eram la mare. Pentru noi, era vară.


E iunie şi sunt fericită. (parţial)



3 comentarii:

  1. "Dăă, evident. Eşti Bou? Fie..."
    Am căzut sub calculator la faza asta :))
    Uite, eu tot timpul am simţit că anul începe la 1 septembrie. Şi la fiecare întâi septembrie începe un ciclu şi se termină altul. Şi cred că fiecare are un întâi septembrie al lui. Şi cred că, trebuie să îţi aştepţi acel întâi septembrie ca să te simţi cu adevărat bine >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Hehehe.
    Şi eu simt la fel, odată cu toamna, începe un .. un ceva. Nou.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uite, abia acum mi-am dat seama de ce îmi aduce aminte postul ăsta al tău. De flashbackurile din Pensiv. Din Harry Potter. Şi, chiar mai mult, de Voldemort, la sf cărţii a şaptea. E ciudat, dar e exact acelaşi gen de rememorare...

    RăspundețiȘtergere