Oameni grăbiţi

După ce capeţi o anume experienţă de mers cu metroul, după ce mergi în aceeaşi direcţie pe fiecare dimineaţă, începi parcă să vezi tipare. Începi să cauţi o anumită ordine în tot haosul ăla, nu neaparat o faţă cunoscută dar în orice caz, ceva care sa fie cât de cât... previzibil?
Primul lucru de observat este că oamenii... cei care nu citesc sau dorm, deobicei caută să se aşeze într-un capăt al băncii, acolo unde ai doar un loc liber lângă tine, fie la stânga fie la dreapta; dupa aia e uşa, vor să fie cât de cât separaţi de restul. Dacă te aflii într-un vagon mai vechi, observi că locurile de la marginile băncilor de 3 persoane sunt tot timpul uzate, în timp ce locul din mijloc rămâne tot timpul ca nou. Şi mai amuzant este să vezi cum un om care, să zicem, acum stă pe locul din mijloc, observă că cel care a stat lângă el (adică pe un loc din margine) a plecat, se uită în stânga şi în dreapta şi apoi, ca pe furiş, ia locul acela, uitându-se suspicios. Se vânează locurile de la margine, dragilor, aşa că aveţi grijă de al vostru.

O altă categorie de oameni mult mai des întâlnită, sunt cei care în mod conştient, aleg să intre în ultimul vagon (sau în primul). Chestia asta are un scop foarte precis. Dacă te urci în partea greşită în metrou, îţi dai seama că la destinaţie, eşti exact în capătul celălalt al staţiei. Adică, în loc să fii la ieşirea A, eşti la ieşirea B. Şi înjuri pentru că trebuie să mergi tot drumul pe jos, când acest lucru ar fi putut fi evitat. Şi mai amuzant este să îi vezi pe unii cum la fiecare staţie coboară dintr-un vagon şi intră în următorul vagon, al aceluiaşi metrou, tocmai pentru a economisi astfel timp.

Călătorii din metrouri se numără în 3 categorii:
Cei care citesc sau vorbesc cu cineva;
Cei care ascultă muzică sau visează cu ochii deschişi;
Cei care dorm.

La fiecare categorie există riscul să cobori la staţia greşită.

Viaţa este viteză pentru că oamenii sunt prea grăbiţi...atât de grăbiţi încât nici nu mai aud chitara de pe marginea peronului, atât de grabiţi încât ne pierdem printre noi, prin zgomote şi fumuri.

Odată, băiatul cu ochii verzi mi-a zâmbit, am coborât amândoi la Universitate, uitându-ne unul la altul, dar oamenii grăbiţi ne-au despărţit, ne-am pierdut printre ei, iar privirile noastre s-au rătăcit...