Epilog

Veţi deveni, cel mai probabil, nişte prieteni ocazionali(cele mai lungi conversaţii vor fi, fără îndoială, urările de Crăciun şi de Revelion. Şi de zile de naştere, asta în caz că vă amintiţi.)
Voi, oameni care aţi avut şi aţi împărţit totul la un moment dat, împărţiţi acum şi de-acum încolo un simplu, modest salut pe stradă. Dacă nu e prea aglomerat, desigur, pentru că altfel, aţi fi nevoiţi să ţipaţi sau să alergaţi unul dupa celălalt. Iar voi aţi încetat de mult să faceţi asta.
Nu vă mai zbateţi, nu vă mai revoltaţi.
Nu vă mai plângeţi niciunul de întărziere, de speranţe, indiferenţă, negare, dezamăgire.
Nu vă mai ard obrajii.
Şi nici săruturi neaştepate nu mai are cine să primească sau să dea.
Nu vă mai dor ochiii. Pentru că numai aveţi de ce să vă întoarceţi privirea.
Nu vă mai tremură picioarele. Nici mâinile.
Nu vi se mai pune un nod în gât. Nu vă mai bate inima tare, nici de durere, nici de emoţii.
Nu mai zâmbiţi, şi nu mai plângeţi.
Nu împreună.


Sometimes it lasts in love, but sometimes it hurts instead.
Nevermind, you'll find someone like him/her.

Aşa dispar îndrăgostiţii.