Impuls

Hai să facem cunoştinţă într-un sfârşit de săptămână. Să fim cei mai buni prieteni, doar pentru o zi. Eu să-ți spun de el, tu de ea, apoi să mă asiguri că amândoi ne-au iertat.
Să îmi spui ce ai mai făcut, dar mai ales ce nu ai reușit să faci încă. Să-mi prezinți viața ta, apoi să-ncepi să râzi, gândind câți alții au mai păţit-o, probabil, în același fel. (gândind că poți da oricui câteva lectii despre statornicie și onestitate în cuplu)
Ai să râzi de puțina memorie ce ți-a mai rămas, admițând că nici nu-ți mai amintești când a început totul. Sau când s-a terminat totul...
Cu memoria o dată pierdută, sau împrumutată zeului cu nume de libertate.. poți face orice! Poti desena pe pereți, poți scrie poeme despre beție trecătorilor, te poți plimba fără haine.
Apusul are puterea de a ne lua mințile. Așa că ne vom lua rămas bun, jurând ca vom locui amândoi în câte-o scoică, la mare. Poate într-o vară mă vor găsi pe mine, sau pe tine.
Le vom cânta despre votcă, și valuri, și vieți, și sorți. Ne vor cânta și ei, dar ne vor uita la prima chemare a orașului, care n-a auzit nici de scoici, nici de beții, nici de apusuri hipnotice.
Apusul are puterea de a ne lua mințile, pentru a ni le da-napoi, mai curate sau mai noi în urmatoarea dimineață.
Pentru că nimeni nu știe ce zi e sâmbătă...


Ideile noastre despre iubire pot fi împrumutate pe nimic.